Duminica asta spartă-n fund începe cu o ciorbă de burtă încropită după miezul nopţii şi cu o ploaie ostăşească bătându-mi în geamuri. Avem un Februarie ud şi cu copite de cal care tropăie pe străzi. Ah Doamne cum te joci cu noi...
Cafeaua are gust de cenuşă, televizorul dă numai imagini alb negru, iar în sobă focul se screme şi nu vrea să se aprindă. Suntem la marginea gri dintre Iarnă şi Primăvară, un război fără culoare şi fără miros. Şi eu ieri tocmai mi-am cumpărat seminţe pentru răsaduri şi bulbi de flori.
Mai bine îmi luam un pui de la Market să îl frig cu mujdei. Ori jumătate de kilogram de muşchiuleţ de porc. Gătit cu ciupercuţe şi sos de smântână, pe jumate escalop pe jumate ciulama, ar fi fost delicatesă. Dar aşa, o să mă umflu cu ciorbă de burtă şi cu spaghete de duminică, adică un fel de noroi păstos pe care o să-l prepare nemţoaica în bucătărie. Ea găteşte duminica doar cu arome dulci, ca în copilăria ei nemţească, iar mie mi-e dor de ceva picant şi cu tăiş de lamă de buldozer. O tocăniţă apelpisită, ori un gulaş cu zeamă pişcătoare, o friptură obraznică cu piper verde şi sos asasin. Cum să mă satur duminical doar cu paste gătite cu bulion, piept de curcă şi zahăr caramel? Iar despre ciorbă ce să vă spun, am inventat-o eu astă noapte:
Patru pastile de Krnorr de vită, doi litri de apă chiopară, doi litri de lapte luaţi de la gura viţelului din vecini, un morcov ras şi călit în ulei şi un pachet de 9oo de grame de burtă prefiartă tăiată fideluţă.
Am fiert toată mixtura asta jumătate de ceas până s-a înmuiat burta, apoi am făcut un dressing în blender din 6 ouă întregi, 10 căţei de usturoi, o lingură de hrean ras, un polonic de zeamă de gogoşar, unul de zeamă de castraveţi, doi ardei iuţi şi cinci linguri de smântână. Şi am dres ciorba uşor răcită, până a prins aşa o catifea în gust. Poţi păcăli cu ea orice musafir, dar îi lipseşte tăria osului de vacă, amestecul de supă de legume concentrate, gustul burţii natur fiartă trei ceasuri şi aburul acela de chin de deasupra oalei. Ciorbă fără snagă, deşi pofticioşilor o să le meargă la suflet. Mai ales hreanul îi dă o notă de ciorbă ţărancă, umblând pe câmp cu picioarele desculţe, iar leuşteanul pe care o să-l adaog la final va fi culoarea verde a semaforului.
Dacă vin musafirii aşa cum am programat, uzi şi plini de noroaiele uliţei lor, că stau la marginea oraşului, unde asfaltul încă nu a ajuns, o să îi las să mănânce toată oala, iar eu o să mă uit la ei cu sprânceana ridicată. Şi până să se prindă, o să beau tot vinul pe care-l aduc cu ei, măcar să mă aleg şi eu cu ceva de la Duminica asta spartă în fund.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu