5.13.2010


BRÂNZĂ TOPITĂ CA LA UICA ÎN CUINĂ
- pentru şase doritori de trufandauă-

Bag-samă că o să mă întrebi de ce te trimit prima dată la râu.
Ei, aici îi tot chermezu. Că trebuie să cauţi o apă repede de munte unde în sforul ei cară pietre şi bulvani. Şi de acolo să îţi alegi o mână de pietriş alb, ca marmura şi pietrele să fie de mărimea şi forma cireşelor. Şi nu trebuie să te oşteneşti prea mult, dacă ai vre-o douăzeci- treizeci de bucăţi, îi deajuns. Şi să le speli bine şi să le opăreşti de trei ori cu apă cu sare, şi să le pui la păstrare într-un săculeţ de pânză, că fără ele nu faci nici o brânză.
Şi dacă ai pietrişul pus în săcui, să te duci la piaţ şi să cumperi de la o babă ştirbă o kilă de brânză dulce de vacă dar vezi să fie proaspătă, făcută în dis de dimineaţă.
Şi acasă, să pui un vas de cinci litre sau chiar mai mare să clocotească pe foc cu apă şi în apa aia să pui pietrele.
Şi când apa clocoteşte s-o tragi la o parte şi să o laşi aşa trei minuturi să rasufle, după care poţi să pui brânza în ea şi începe să o mesteci şi să o frămânţi cu un linguroi mare de lemn.
Da să ai grijă că apa sare afară din oală şi o să te opăreşti aşa cum m-am opărit eu de vre-o trei ori. Da mi-am dat cu albuş de ou pe arsură şi am mestecat  înainte că îi păcat să se izâdească bunătate de mâncare.
Şi nu te opreşti din frâmântat decât atunci când apa s-o răcit în aşa fel încât poţi băga mâna în ea şi să iei bulgăru de brânză din ea.
Şi o să vezi că s-a făcut o pastă cu luciu, un bruş gălbui pe care trebuie să îl pui pe o toblă din lemn de fag sau stejar şi să o frămânţi până nu mai lasă nuci un strop de apă.
Şi atunci mai adaugi la ea un pachet de unt, o pui într-un castron şi iar frămânţi până se face totuna şi mai adaugi sare şi seminţe de chimion şi o lecuţă de piper.
Şi după aia poţi să o laşi la rece să se hodinească sau o întinzi direct pe pită şi desupra presari cele ştiute şi te înfrupţi aşa cum mă înfruptam eu când eram copil.

6 comentarii:

Mari spunea...

Trebuie sa caut si eu un rau sau parau de munte, sa adun scaiva pietre albe de marimea cireselor!

Uica Mihai spunea...

Draga Mary, daca s-ar putea pietrişu' prin E-mail,ţi-ar trimite uica o pungă. Poţi să foloseşti în loc de pietriş bile din acelea de sticlă care se pun pe fundul acvariului. Sunt şi mai igienice.
Sănătate să îţi dea Domnul.

Anonim spunea...

Ce inseamna "givaniti"?

Uica Mihai spunea...

Pentru cine nu ştie, a sta la givan înseamnă a sta de vorbă.

Lucia din Arad( dar de loc din Otelu-Rosu) spunea...

uica, te rog mult sa ma dumiresti!! cand ajunge branza in apa????? nu se desface ?? nu se imprastie? doara nu iasa 5 litre de branza!?? te rog sa-mi raspunzi ca astept...vreau s-o fac si eu.te pup si multa sanatate si sa te vad cat mai des la T.V.

Uica Mihai spunea...

Draga Lucia de la Oţălu.
Tehnica de topire a brinzeturilor proaspete este una simpla. Apa clocotita transforma substantele grase in acizi grasi care se colecteaza prin strecurare. Secretele sunt urmatoarele:
-să ai branza proaspata
-sa nu clocotesti branza că se face chircăţău
-să o frămînţi bine dupa ce ai scos- din apă.
-deasupra apei cînd se răceste se adună o substanţă grasă, numită unt de caşcaval, foarte bun la gust.
Iarta-ma ca iti raspund aşa tarziu, dar am fost internat in spital pentru niste mici probleme si nu am laptop inca sa pot lucra de oriunde.
Cu respect Uica