Gulaş banditesc

Mi-e dor de un Gulaş banditesc, ca la mama lui, fabricat pe marginea plitei pe îndelete, cu saft şi gust de basm din copilărie.

Şi ca să îmi împlinesc pofta banditească, am să mă urc în Fordul cel nou şi am să plec la Timişoara să îmi agonisesc din piaţ, carnea potrivită.

Nu îmi trebuie viţel de cel prost înţărcat în primăvară cu carnea roză de puf, ci vacă bătrână de şeptel, care a bătut pajişti la viaţa ei a fătat măcar de trei ori şi s-a dăulat de alăptări şi muls aprig.

Aceea e carnea cu fibră şi gust potrivit pentru gulaşul meu de căpcăun, am să iau un capac întreg de pulpă şi un rasol, cu zgârciuri, vinişoare şi os galben ca baioneta lui Soliman Paşa.

Iar carnea asta o să o hărtănesc în bucăţoaie ca să fie îndestulătoare şi am să o marinez cu o salţă compusă din ulei de susan, vin chior alb din cel prost şi oţetit, cimbru, rondele de morcov, păstârnac şi pătrunjel, câteva foi de dafin, apă minerală şi o lingură vârfuită de muştar de Tecuci. Mai pun piper boabe din belşug, două cuişoare şi un sfert de baton de scorţişoară.

Iar carnea, răbdător, am să o las să zacă până mâine dimineaţă în frigider cotropită de baiţul pe care din două în două ceasuri am să îl mai tulbur răsucindu- l cu lingura de lemn ca să pătrundă bine între tendoane şi pieliţe.

Iar mâine dimineaţă, după ce mă închin la cer cu smerenie şi rad două păhăruţe de pălincă , am să mă apuc să frig în cratiţa seacă nişte costiţă afumată care să lase untură, apoi am să frig bucăţile de carne scoase din marinadă şi tamponate cu un măsai de in curat, numai cât să prinde rumeneală la foc iute, apoi am să le scot la odihnit pe un blid de lut încăpător să lase o zeamă limpede şi roză care e saftul gulaşului meu.

Iar în cratiţă am să pun să prindă rumeneală un purcoi de ceapă şi unul de ardei gras, am să adaug niţică apă îndoită cu vin, de data asta de cel nobil, de Segarcea, roşu şi uşor în cerul gurii la degustare (ce rămâne în plus îl fac şpriţ cu suc de corcoduşe pentru seara petrecută în grădină)  şi am să las călitura asta să fiarbă la foc mic pe marginea plitei timp de o jumătate de ceas.

Urmează să bag blenderul în fiertură când mi se pare că s-a înmuiat bine leguma şi ostenind să transform totul într-o pastă groasă, în care pun carnea din blid, adaug apă clocotită până stă deasupra cărnii cu două degete şi las cratiţa să fiarbă tri ceasuri cu capac deasupra, mai adăugând din când în când apă clocotită şi bulion proaspăt de roşii culese instant de pe aracul lor.

Bănui eu că în ceasurile astea carnea va deveni moale ca untul şi se va rupe în furculiţă la degustare, iar lângă o să am grijă să fie pe masă cartofi fierţi în coajă, despieliţaţi şi tăiaţi cubuleţe, stropiţi cu ulei de susan şi bobiţe de chimion trase la tigăiţă şi ce să vă mai povestesc, că raiul e numai la un pas ?

Vă las şi mă duc să îmi pornesc Fordul, că măcelarii se descarcă iute de carnea lor trufanda şi se duc la casele lor să se înfrupte şi ei din ce visează peste noapte.