10.29.2016

Ceapă caramel

Am un prieten la Arad.
Vorba vine prieten, ne-am cunoscut la târguri, festivaluri şi întâmplări culinaristice, el fiind baştanul hotdogului şi burgherului local.
Are un cărucior inoxidabil, scârţa- scârţa agăţat de maşină şi se cară cu el oriunde e nevoie de o gustare rapidă la botul calului.
M-am apropiat întâia-şi dată de el din curiozitate, fiindcă avea atârnate pe rama căruciorului, cum nu mai văzusem până atunci, trei ţâţe cauciucate din care mulgea checiup, muştar şi o maioneză dulceagă. Era prima dată când vedeam o astfel de instalaţie şi fiindcă nu era nimeni la taraba lui de inox şi şoma fumând pe o margine de şanţ, l-am chemat să îmi dea oarece îmbucătură din troşcoleta cu ugere.
Şi am descoperit când a săltat un capac de tablă, un morman de ceapă caramelizată de o culoare nepământesc de apetisantă iar din străfundurile mormanului m-a izbit o aromă care semăna cu parfumul cu care îşi dau îngerii la subsioara aripelor.
Şi i-am comandat numai ceapă prăjită băgată într-o chiflă şi o am înfulecat- o chiar la botul calului, tropăind de plăcere la fiecare îmbucătură.
De atunci am devenit fanul numărul unu al acestui căruţaş inoxidabil şi îl caut de câte ori mă duc la târguri în judeţul lui.
Nici nu mai trebuie să dau comandă, cum mă vede, taie o chiflă mi-o umple cu ceapă şi mi- o întinde ca pe un trofeu, cinstindu- mă din partea casei.
Asta şi pentru că, în jurul meu se adună liotă de oameni curioşi să vadă ce mănâncă Uica Mihai din cutii de tablă şi din căruţul cu ugere. Şi se face dever, înghesuială şi pe mulţi i-am molipsit la acest fel de mâncare, pe care îl plătesc la preţ de hotdog şi îl mănâncă la fel tropăind ca mine.
Şi fiindcă mi-e drag de voi şi fiindcă nu aveţi căruţ tractat la îndemână, iaca vă dau reţeta acestei cepe caramel, care este genială şi... şi... dar mai bine judecaţi voi singuri !!!

Ia câteva cepe mari cât pumnul şi taie-le solzişori potriviţi, nu prea subţiri că se pierd în tigaie nici prea groşi că se ard.
Iar acum într-o cratiţă cu fund cât mai gros, pune pentru fiecare ceapă o lingură rasă de unt şi fierbe acest unt mereu amestecând cu lingura de lemn ca să elimini toată apa şi impurităţile, mai spumuind din când în când cu paleta cu găuri. Când începe untul să miroase uşor a nucă prăjită, adaugă o canitate egală de ulei de bună calitate şi când se înfierbântă bine de tot grăsimea aceasta combinată, adaugă în ploaie solzii de ceapă.
Învârte-i bine să se cotropească de uleiul mixt, dă-i o pudră de sare deasupra şi lasă cam jumătate de ceas ceapa să se călească, amestecând cu grijă la fiecare trei patru minute.
La început ceapa o să elimine din lichidul ei devenind transparentă, apoi o să înceapă să prindă culoare aurie şi trebuie să ai foarte mare grijă să nu se ardă atingând marginile cratiţei.
La un moment dat o să observaţi că ceapa începe să se strângă şi să semene cu altceva, adică tinde să devină un fel de şpan ca cel de tâmplărie.
E vremea să trageţi cratiţa de pe foc să treceţi compoziţia prin sită ca să eliminaţi  grăsimea şi să puneţi din nou ceapa stoarsă în cratiţă.
Adăugaţi acum în ploaie o linguriţă de zahăr şi osteniţi patru sau cinci minute învârtind mereu ceapa cu mişcări duioase până începe să prindă caramel atât de la zahăr cât şi de la sucurile ei dulci.
Şi gata, întinde ceapa pe o tavă să se răcească brusc, depoziteaz-o într-un castron dă-i cu ia în frigider şi scoate-o la bătaie de câte ori îţi vine poftă.
Eu îmi ung felii de pâine neagră cu untură de raţă în strat subţire, aşez deasupra un strat gros de ceapă caramel mai trântesc câteva felii de castravete acru şi mănânc, Doamne fie-mi de bine, până simt că îmi creşte încă un stomac la subsioară, ca să încapă în el toată bunătatea !

Un comentariu:

Dan Păvăloiu spunea...

nu ti se face rau de la ceapa superprajita?