2.23.2015

Chimen şi urzici- reţete de post 1

Postul Pastelui tine 7 saptamani, incepe dupa Duminica izgonirii lui Adam din rai si se incheie in Sambata Mare. Anul acesta Postul Pastelui incepe pe 23 februarie. Postul Pastelui a fost instituit in cinstea Patimilor si Invierii Mantuitorului Iisus Hristos, prin care noi am fost mantuiti, si nu reprezinta doar abtinere de la anumite alimente, ci inseamna si indreptare sufleteasca prin spovedanie si fapte bune. 

'Postul Mare este un eveniment spiritual in viata noastra, o perioada de pregatire deosebita. Este mare nu doar prin lungime, ci este mare tocmai prin importanta sa deosebita. Postul, in aceasta perioada, ne ofera bucuria de a trai impreuna cu Hristos, pornind intai de la cainta ta, pentru ca Postul Mare trezeste in noi acea tristete evlavioasa, acea tristete potolita, acea blanda tristete. Postul de bucate cu postul de pacate este o lupta impotriva diavolului, impotriva satanei, lupta care aduce biruinta. Cel mai important lucru este ca sa simtim o izbanda, sa simtim ca intr-adevar postul este pentru noi o jertfa plina de bucurie. 


Supă de chimen cu clătite sărate

Curăţă un morcov, un pătrunjel, un păstârnac şi o ceapă.
Taie-le mărunt, ca zarurile de table.
Căleşte-le în ulei la foc iute, adaugă sare, piper boabe şi două linguri de chimen, mai lasă pe foc două minute.
Toarnă peste legume 2 litri de apă clocotită.
Lasă să fiarbă un sfert de ceas.
Fă câteva clătite din: 200g făină albă cernută, un pahar de apă minerală, sare, piper, boia dulce, oregano, potrivind gustul astfel ca să îţi iasă clătite picante, puţin mai groase decât cele obişnuite.
Strecoară supa prin sita fină, dă-i legumele prin blender, încorporează-le din nou în supă şi mai clocoteşte 3 minute, potrivind gustul final cu sare, piper şi oregano.
Taie clătitele în făşii groase de un deget, aşează-le într-un castron pântecos, mai pune şi o legătură zdravănă de pătrunjel tocat mărunt şi toarnă deasupra supa fierbinte.
Facultativ, mai puteţi picura deasupra sos de soia şi ulei de măsline extravirgin, pentru un gust mai rafinat.

Musaca de orez cu urzici

Curăţă şi spală bine o poală de urzici, aşează-le într-o oală adâncă şi toarnă peste ele apă clocotită cât să le acopere. 
Pune capac şi lasă urzicile acolo un sfert de ceas.
Fierbe douăzeci de minute un sfert de kilogram de orez cu bob rotund în apă cu sare, lasă-l la umflat un sfert de ceas, apoi limpezeşte-l cu apă rece ca să scapi de excesul de amidon.
Urzicile se strecoară, se toacă la cuţit pe un fund de lemn, şi se amestecă într-un castron cu trei linguri de ulei de măsline, trei linguri de bulion, o mână de ciupercuţe din conservă, fâşii de gogoşar marinat şi o mână de fulgi de porumb, se potriveşte gustul din sare şi piper, adăugând şi puţin coriandru pisat.
Se unge o tavă cu ulei, se aşează un strat de orez pudrat cu piper şi sare, apoi un strat de urzici, iar la final din nou orez.
Se dă tava la cuptor 30 de minute la 200 de grade Celsius.
Separat pregătim un sos de roşii clasic care se serveşte alături de musacaua tăiată în pătrate şi servită pe farfurii fierbinţi având alături şi o salată de ceapă verde cu ridichi timpurii.

RUGĂMINTE PERSONALĂ
Lăsaţi-mi pe blog comentarii despre reţetele publicate, despre ce aţi dori să găsiţi în reţete, cum a decurs experienţa gătind după reţetele mele, ba chiar sugestii şi reţete proprii.
Aceste comentarii mă vor ajuta să fiu mai eficient şi mai aproape de voi.
MULŢUMESC !!!

4 comentarii:

Elisa spunea...

Uica Mihai, eu am retinut supa de chimen, nu am facut niciodata asa ceva, deci o sa fac chiar maine.
Multumesc frumos pentru retete. Eu mi-am propus sa fac sarmalele de post si poate ca, daca ai posta dumneata reteta, as incerca-o .
Mie imi sunt de mare folos retetele de post. M-am aprovizionat cu ciuperci si soia, restul sunt pe aici prin congelator si camara.
Post usor!

Uica Mihai spunea...

Elisa, mâine voi publica reţeta de sarmale de post

Unknown spunea...

O sa incerc si eu musacaua,cred ca e dementiala. Mie imi plac urzicile. Nu e postul cat e dieta mea fara grasimi si fara carnuri. Daca mai aveti retete cu urzici sa le postati ca acum e momentul. Sanatate Uica !

Elisa spunea...

Multumesc frumos, Uica Mihai! Sa fii sanatos!