1.09.2015

Colac sârbesc

Petrecând Crăciunul sârbesc în comunitatea din Sânpetru Mare, în judeţul Timiş, am dat de o gospodină desăvârşită Daniţa pe numele ei, cu care m-am împrietenit instantaneu şi la unison. Am gătit împreună şi am pus la cale un chef scurt dar plin de saft, împreună cu ansamblul folcloric al comunei, care a venit să ne colinde. Şi brotăcind noi să le punem copiilor pe masă numai bunătăţi, am dat de reţeta acestui colac mângâios, care mi se pare atât de simplă dar atât de complicată, încât trebuie să o supun şi judecăţii voastre imparţiale, fiindcă recunosc cu mâna pe inimă, aluaturile nu sunt partea mea forte, am lăsat întodeauna cocăturile şi meişpaisurile pe mâna Nemţoaicei, care se pare că are mult mai mult talent decât puteţi bănui.
Aşa că vă dau reţeta acestui "colac", nici cozonac, nici pâine, ci amândouă dintr-o dată ca să o cercaţi şi să îmi spuneţi şi mie cum a ieşit.
Ai nevoie de:
1 kilogram de făină albă
600 mililitri de lapte integral
3 ouă
50 grame de drojdie proaspătă
sare o linriţă cu vârf
zahăr o lingură cu vârf
Toate ingredientele trebuie să stea la temperatura bucătăriei peste noapte pentru a se uniformiza termic.
Laptele încălzit la 30 de grade încorporează drojdia sfărâmată, sarea, zahărul şi ouăle bătute la final.
Făina se cerne de două ori prin sita fină apoi se adaugă treptat în maiaua de lapte. Se frământă progresiv, până aluatul prinde consistenţă, devine lucios şi se desprinde de pe vasul de frământat.
Aluatul acoperit se lasă la dospit un ceas sau chiar mai mult, apoi se mai frământă o dată, se desparte în batoane groase de două degete, lungi de jumătate de metru, care se împletesc în şase.
Format, sub formă de coroană, colacul se pune într-un vas înalt, tronconic şi se ma lasă la dospit încă o dată, până creşte dublându-şi volumul, apoi se dă la cuptor la temperatura de 210 grade timp de 40 de minute. La final colacul se unge cu gălbenuş de ou bătut cu sare şi diluat cu puţin ulei.
Se rupe cu mâna şi se mănâncă oftând din suflet.... de plăcere.
Hai, la treabă !!! 
ASTA A FOST MASA DE CRĂCIUN !!!

Niciun comentariu: