6.05.2014

Grădina de plastic II

Merge bine grădina mea de plastic, deşi am avut o pauză de aproape o lună în care nu am mai bibilit-o.
Am făcut o greşeală cu căpşunii, îngrăşând prea puternic pământul cu găinaţ care nu a fost îndeajuns fermentat, aşa că am reuşit să îi ard, dar nouăzeci la sută şi-au revenit. Celelalte se mişcă bine, mă aştept la o vară tihnită a legumiculturii mele experimentale, şi tocmai mut ultimele răsaduri în ultima serie de sticle. Am folosit până la această oră peste opt sute de sticle de bere Noroc şi Bergenbier un metru cub de pământ de pădure şi peste două sute de ore de muncă.
Dar a meritat, în ansamblul ei grădina e plină de culoare şi de farmec, plantele se dezvoltă frumos iar eu sunt mândru că am dus la capăt o ispravă marca Uica Mihai.
Dar hai să o luăm pe rând:



Căpşunii şi fragii dau ultimul rod.

Prima recoltă a fost sărăcăcioasă, dar raportat la spaţiul ocupat... am Noroc !

Cimbru în sticle aşezate în lăzi reciclate de la Profi...

Aici am varză de Bruxelles...

Ia aruncaţi o privire...

Sticle de doi litri în care am busuioc abia încolţit. Bergenbier fireşte !

Aici am pătrunjel pentru frunze pe care îl retez săptămânal iar el cuminte creşte la loc...

Chiar că VOIE BUNĂ !


Am socotit că zece sticle îmi asigură necesarul pe un an întreg, aşa că am să mai pun încă şapte. Să fie cu Noroc !

Din ţevile corturilor vechi am improvizat  stative de susţinere a sticlelor

Aici am ardei iute Jalapenio, se pretează foarte bine culturii în sticle de plastic, dă rod la foc automat

Şi pe aracii de roşii am suplimentat cu gâturile sticlelor tăiate, în ele am cultivat ardei iuţi olteneşti, din aceea mărunţi, vineţii la culoare

Aici am ardei iute sub formă de stea

Iar aici ardei bulgăresc

În sticle cresc foarte bine mirodeniile verzi, cimbru, busuioc, salvie, oregano, măghiran

Dar preferatul meu rămâne cimbrul...

Şi busuiocul violet, de-abia am pus seminţele în ultima tură de sticle

Aici am fasole verde agăţătoare, e înflorită, în două săptămâni mănânc păstăi din sticlă...

În general toate cresc în voia lor

Fasole pitică- oloagă cu păstăi late, galbene...

Roşii inimă de bou, mari cât doi pumni de matador

Aici am roşii timpurii...

Care cresc direct în lăzi de plastic

Dovleac plăcintar, care se va întinde pe gard, apoi în corcoduş...

Aici dovlecei româneşti

Căpşunii din lăzi, deja mi-au dat opt borcane de dulceaşă

Şi iată crescând în găleţi, roşiile cu capul în jos.

Le merge foarte bine, sunt pline de flori şi au o vigoare grozavă. Anul viitor am să fac o rampă de lemn şi voi pune câte găleţi pot să fac rost.

Roşii Cherry pitice, se pretează foarte bine la cultura în ghiveci, cresc viguros, de talie mică şi fac roşiile ciorchini precum strugurii

Iar gustul lor este inconfundabil

Ţelină pentru frunze, creşte la umbră şi se tunde săptămânal

Am cinci sticle de cinci litri, îndeajuns pentru Uica şi Nemţoaica

Tot roşii Cherry...


Salvie...

Cimbru...


Varză de Bruxelles

Căpşuni...

Şi căpşuni...

Iar aici Leuştean, crescut la umbră de prun !

Deci să rezumăm, una peste alta, mi-am dublat suprafaţa grădinii, am muncit ceva, nu glumă, dar sticlele astea ţin o veşnicie, nu mai îmi bat capul câţiva ani buni.
Pot să mă aşez în tihnă să beau o bere Bergenbier, ori preferata mea, Noroc !!!

6 comentarii:

Dana spunea...

Treaba multa aici, dar cata satisfactie. Am facut si noi ceva in cauciucuri si tuburi de canalizare decupate :).

Catalin spunea...

Uico, olbele de bere cu Noroc pe ele le-ai ales subtil? :)

PanaCris spunea...

Bravo Uica Mihai! ;) Acum ar trebui să iei legătura cu cei de la Bergenbier ptr ceva sponzorizare ;) !!!

Ely spunea...

Foooarte faină treaba cu gradina asta extinsă ! Felicitări ! Si productie pe măsura !

Anonim spunea...

Felicitari pt.tot ce faceti si pt.noi astia, puturosii ..... stiu ca puteti gati in locul nostru dar sfaturile si retetele dvs.sunt nepretuite. Chiar am invatat de la dvs.! Cu stima, Alla

Anonim spunea...

evident am vrut sa spun : stiu ca NU puteti gati in locul nostru ...iata cat de emotionata am fost cand v-am scris....