Dependent de cafea

 Postare pentru “Inspiration Food Marathon”, organizat de Electrolux
http://www.electrolux.ro/
 

Da domnule, recunosc, sunt dependent de cafea !
Şi ce-i cu asta, câţi dintre voi nu sunteţi?
Poate că vă e ruşine să o recunoaşteţi şi vă prefaceţi că treceţi doar aşa, accidental pe lângă ceaşca de licoare proaspătătă şi abunrind.
În cazul ăsta să vă fie ruşine, şi nu vă iert decât dacă ridicaţi două degete în sus şi recunoaşteţi:
Da şi eu sunt dependent de cafea !!!
Fiţi atenţi o să vă număr...
Viaţa mea a fost palpitantă din tot deauna şi plină de neprevăzut.
Aşa că, s-a făcut prin 2001 să vină doi flăcăi din Croaţia cu gândul să deschidă o fabrică de cafea în Reşiţa. Şi fiindcă eram dependent şi înrăit încă din acea vreme, au luat legătura cu mine şi m-au corupt să îi ajut în promovarea sortimentului de cafea produs de ei.
Se numea Samba şi maistrul care o prăjea şi o aroma era tot un croat,  bătrânicios şi cu mofturi, de aceea nu m-am împrietenit cu el, dar m-a suportat şi m-a lăsat să stau la stânga lui ca să pot urmări tot procesul de preparare  a cafelei de la A la Z.
Mai întâi căntărea o mixtură de trei feluri de boabe: Jamaica, Brazilia şi Arabica. Nu ne lăsa să privim cântarul şi nu îi lăsa nici măcar pe patronii lui, deşi ei cunoşteau reţeta după consumul specific de sorturi.
Apoi turna boabele crude, verzi- şopârlii în maşina de prăjit. Era un fel de sită uriaşă de aproape doi metri în diametru în care se învârtea un braţ şerpuit de inox, iar dedesupt ardeau flăcări de gaz pe nişte pietre de râu. Temperatura se regla la plus-minus un grad şi era esenţială.
Boabele se umezeau cu apă azvârlită dintr-un şpriţ şi croatul stătea cu ochii pe boabe şi din când în când îşi vâra mâna până la cot în maşinărie ca să controleze temperatura.
În sala de prăjire era un miros de îţi venea să te urci pe pereţi. Niciodată nu am simţit un miros mai diafan decât al cafelei proaspăt prăjite. Şi urma un moment suprem când boabele de cafea devenite acum oacheşe şi crocante, erau stropite cu un amestec de rom cu emulsie de zahăr. Şi prindea fiecare bob un obraz lucios, iar romul schimba aroma în ceva absolut nou şi indefinibil de fain.
Boabele acelea erau ca un fel de pietre preţioase pentru Croatul care le lua şi le prefira printre degeta şi se bucura de căldura şi de aroma lor.
Apoi venea o măcinătoare cu roţi dinţate de lemn care strivea boabele şi le făcea pulbere şi o maşină care închidea măcinătura în pungi aurii cu o creolă împodobită cu ştafuri pe emblemă.
În vremea aceea aveam în centrul oraşului un mic birtuleţ numit Casa Verde şi de la 7 la 9 era ora de cafea pentru clienţi. Desfăceam pungile de Samba, aveam ibrice mici înfierbântate pe nisip şi turnam în feligean o spumă uşoară de caimac cu aromă de rom, iar clienţii sorbeau întodeauna cu ochii închişi.
Aveam dimineţi de cafengiu şi mă purtam ca un nabab printre clienţi, împărţind mostre măcinate ca să îi fac dependenţi.
Dar din păcate, firma croaţilor a dat faliment după trei luni din cauza accizelor iar eu a trebuit să trec la alt sort de cafea.
Ghiciţi care?
Aştept opinii şi păreri pe blog sub formă de comentarii.
Şi ca să nu plecaţi doar cu poftele stârnite, vă dau o reţetă de beutură pe bază de cafea, ceva între Mazagran şi Frappe pe care să o încercaţi:
Fă o cafea filtru lungă dintr-un sort arabic îndoit cu cicoare, răceşte-l şi toarnă într-o sondă după cum urmează:
50 ml de cafea neîndulcită, 20 ml. vermut, 20 ml. coniac, adaugă o linguriţă de lichior amărui (preferabil Negronni) mai pune o lingură mare de îngheţată de vanilie, pudreaz-o cu o cafea solubilă gen Ness, şi cu puţin zahăr vaniliat. Ataşează un pai şi dă la masă la antreu în zilele călduroase  când prânzul nu prea vrea să meargă, ori la vreme răcoroasă împreună cu un desert consistent cu frişcă multă şi cremă pe bază de ou.
ŞI NU UITA DEPENDENTULE DECLARĂ RĂSPICAT ŞI NU ÎŢI FIE RUŞINE !