8.25.2012

Ceaunul trist




Făţos şi cu vârf, ceaunelul meu se joacă de-a o mâncare de toamnă pe care am pregătit-o anunţat fiind telefonic din vreme, că o să primesc musafiri.
E vorba de un colectiv întreg de băieţi de viaţă care vin să îmi aducă tocmai de la Dunăre peşti lucioşi cu carnea grasă, crap şi lin din care să prepar batog.
E preocuparea noastră de toamnă fiindcă ne place să avem la putinei sărătură pentru udătură, peşte meremetisit prin sărare cu mirodenii, apoi uscat la vânt şi trecut numai două zile prin fumul rece unde din noiembrie încolo zac porcii hăcuiţi.
Şi repede, ca să le dau prietenilor pescari ceva de îmbucat, (vorba vine pescari, sunt braconieri în toată regula) am încropit un foc, am tăiat trei pui de curte (cam slăbănogi după gustul meu) şi am cules din rodul grădinii cam ce am avut.
Şi pe repede înainte, o să vă dau de încercare reţeta aceasta numită ZUMI ROMAI poate cine ştie aveţi o dată un prilej de grabă în care să vă fie de folos.
Puneţi un deget de ulei în ceaunul bine încins, aruncaţi acolo două linguri de piper boabe şi un ardei iute.
Uleiul va bolborosi ciudat şi o să auziţi cum plesnesc boabele de piper şi se înfoaie.
Aşa că le trageţi afară cu paleta cu găuri (cam chin fraţii mei) şi puneţi un rând de ceapă tăiată rondele în ceaun. Apoi un rând de rondele de morcovi, unul de ardei şi acum carnea de pui despărţită în ciozvârte. Nu vi-am spus că trebuie să domoliţi focul supt ceaun , de acum o să meargă ceaunul numai în viteza întâi. Si hai să mai faceţi un rând de ceapă, morcov, ardei şi restul de ciozvârte păsăreşti. Printre ele nu uitaţi să condimentaţi cu sare, cimbru şi foi de dafin.
Iar deasupra musai să puneţi un batalion de roşii numai rupte în mâini iar în loc de capac folosim varză tăiată rotocale şi clădită bine ca să acopere totul şi să lase mâncarea să fiarbă în damf. Şi nu mai trebuie să îţi baţi capul cu ceaunelul, îl laşi să clocotească cetinel cam două ceasuri până din tot jarul rămâne numai o spuză uşoară ca pana.

Iată cum s-a isprăvit în legea lui ceaunelul meu şi aşa a rămas până în crucea nopţii, singur în grădină şi negustat, ne-început.
Fiindcă prietenii mei au venit încărcaţi de crapi şarani şi au vrut neapărat să le dau din carnea lor friptă pe grătar, cu mujdei şi mămăliguţă.
Şi nici nu au vrut să audă de ceaun.
Lesne de înţeles, aşa că am aprins alt foc supt grătar şi le-am făcut pe plac.
Şi dă-i cu peşte, dă-i cu vin, dă-i cu peşte dă-i cu vin, cam toată trupa a luat-o razna.
Iar târziu de tot, când stelele deja semănau cu ochi sclipitori de beţiv, s-au îndurat prietenii mei, flămânzi iară, să se dedea şi la mâncăriaca rămasă călduţă şi fiecare s-a înfruptat cu degetel din ceaun, însoţindu-şi îmbucăturile cu mămăligă rece. Mai ales succes a avut capacul de varză care a prins aromă de dresătură beţivănească şi i-a spălat pe prieteni de mahmureală.
Iaca aşa, tristul ceaun şi-a găsit până la urmă rostul şi fericirea

2 comentarii:

Rita Oarga spunea...

Ceaunul ar fi in al noualea cer la mine in casa. Pestisorii insa ar plange de necaz, ca nu ne plac deloc. Frumoasa povestioara, numai buna sa-ti faca pofta de mancare la ora amiezii.

Sidy spunea...

Doamne ce-mi mai plac mie retetele astea ...povestite ! Mai ales de oameni nascuti cu acest talent !!!
Minunata reteta, minunat ceaunul...din care as gusta nitel, dar mi-e ca nu a mai ramas nimic....
Cat despre peste, sunt de aceeasi parere cu Rita !
Felicitarile mele Mihai !!!
Poate apuc sa te felicit personal pe 09 sept. la Cluj....