6.21.2012

Primul capăt al verii

Suntem la un capăt al verii cotropit de arşiţă, asuprit de soarele ucigător, pe care nu de mult, în primăvara cu pene de zăpadă, îl invocam şi îl rugam să îşi dea drumul la arzătoare.
Acum ne culcuşim la umbra deasă a pădurilor, ne ascundem în dormitorul cu aer condiţionat şi căutăm răcoarea ca pe un balsam.
Eu unul îmi fac veacul în grădină pe supt pruni, şi printre straturile cu legume.
Leacul meu de arşiţă e furtunul cu apă rece şi berea din frigider. Dacă apă am din belşug, apăi berea trebuie legumită, că Nemţoaica îmi gospodăreşte cu ochi de hoţoaică pensia şi nu mă lasă să sar peste pârleaz.
Am fost zilele trecute de am cules o găleată de dude şi mi-am fabricat din ele un must răcoros pe care îl ţin în frigider la un grad celsius şi aşa e de bun că îmi compensează pofta de beroasele cu capsă de fabrică.
Să vă dau iute reţeta cum să faceţi şi voi.
La un kilogram de dude puneţi un sfert de kilogram de zahăr topit în două sute de mililitri de apă fierbinte, puţin praf de scorţişoară, daţi totul prin maşina de făcut bulion, adăugaţi zeamă de lămâie şi căpăciţi în sticle.
Dat la rece, sucul ăsta e înviorător şi aşa de bun că faci burtă precum Setilă din basme.
Şi fiindcă e capătul verii în flăcări, nici mâncarea săţioasă nu merge, eu mă ocup mai mult cu salate uşoare, închipuite din grădină iar în loc de pâine îmi coc lipii proaspete numai din făină apă şi sare.
Şi iaca-tă o salată mai ciudată pe care mi-o încropesc eu, fiindcă am grădină.
Şi dacă aveţi şi voi, iaca vă dau reţeta:
Pun să clocotească o oală de apă cu sare, iar lângă ea am pregătit un lighenaş de apă cu bucăţi de gheaţă.
Şi din grădină rup frunze de varză de pe la margine, de la sfecla roşie aleg câteva frunze mai mari, tot aşa fac şi de la gulii, rup de la ceapă câteva codiţe verzi mai fragede şi toate frunzele astea le arunc în apa clocotită să stea numai jumătate de minut (bineînţeles că înainte le-am spălat) apoi le mut în lighianul cu apă îngheţată. Le las acolo tot o jumătate de minut apoi le vântur şi le aşez pe sită să se uşte bine.
Apoi le tai precum tăiţeii de casă, le pun într-un castron pântecos şi întocmesc pentru ele o salţă bătrânească.
Dau pe răzătoare două roşii, un castravete şi un ardei, torn ulei, oţet, sare, piper, cimbru şi puţin zahăr, torn sosul ăsta gros peste frunze şi las mâncarea zece minute să stea , cât timp fac eu un aluat dintr-un pahar de făină, un sfert de pahar de apă, trei burice de degete de sare şi unul de piper.
Aluatul îl întind cu sucitorul să se facă foaie, ung o tigaie înaltă cu pensula de ulei, aşez aluatul acolo şi îl fac lipie.
Iar peste lipia fierbinte aşezată în farfurie, torn trei polonice zdravene de salată, rad câteva aşchii de brânză (nu multă că e grea stomacului) mai presar nişte seminţe de ardei iute şi mănânc, rece cu fierbint, combinaţie de nota zece. Şi beau sucul acele cu aromă de dude şi apoi tolănit la umbra prunului, cu căţeluşa Biba alături, îi trag aghiase şi visez că sunt Califul din Bagdad şi în jurul meu dansează cadâne şi îmi fac vânt cu evantaie din pene de struţ.
Dar e numai un vânticel pruncuşor, speriat printre crengile de prun cu rod, şi căţeluşa care mă linge pe obraz.
Probabil mi-au rămas dâre de ulei de la salată.

Un comentariu:

Lubita Iancu spunea...

Uico draga,te-as asculta zile intregi sa povestesti cum faci tu mancare,ca tare frumos le spui!!
sa fii sanatos, sa faci multe bunatati si multa bafta la Arad!!