Cremă de mazăre

Am petrecut o dimineaţă întreagă în grădină printre legumele înfiripate, încălţat cu cizme de cauciuc şi înfofolit în treininguri suprapuse şi cu manta cauciucată de ploaie.

Mirosul reavăn al pământului îmi dă puteri iar ploaia aproape că îmi e ca o soră mai mare, mângâietoare şi blândă.

Sunt doar picuri mici ca de cristal, calzi şi buni ca şi cum ar fii mii de guri de îngeri care te sărută.

Nemţoaica tot mă strigă de pe fereastră să intru în casă că iar o să răcesc şi pic la pat, dar nu mă îndur să plec, grădina străluceşte parcă ar fi împodobită cu smaragde şi perle.

Sunt atât de mândru de mine, roşiile îmi trec de genunchi şi trebuie în curând arăcite, vinetele au făcut frunze ca urechile de elefant, varza e bine închegată iar castraveţii deja se urcă pe gard. În curând o să dea fructele lor, ca nişte nasuri mici de marţieni .

Şi porumbul are deja patru foi şi trebuie săpat, fasolea obraznică s-a cocoţat în corcoduşii pitici şi în vişin (aşa am lăsat-o dinandins), numai la soiurile de ardei pe care i-am plantat la cuib câte doi ca să se sprijine unul pe altul mă încurc, fiindcă nu am ţinut socoteala la rând şi nu mai ştiu care sunt gogşarii, ardeii kapia, cei bulgăreşti, ori cei galbeni pentru umplut. Că nu sunt atât de maistru să îi deosebesc după frunză şi nici după flori.

Sunt aşa tihnit în grădină de parcă m-ar chema Adam si mă preumblu prin Eden, fără griji şi cu sufletul plin.

Numai că Nemţoaica de Eva, tot mă buzăreşte de pe fereastră şi de gura ei trebuie să mă despachetez şi să intru în casă.

O să fac un duş fierbinte şi mai apoi băgat în halatul turcesc de flotir, am să beau trei căni de supă de mazăre.

Şi vă dau şi vouă reţeta miraculoasă a acestei creme pe care Nemţoaica mi-o fierbe preventiv:

Trebuie să culegi teci de mazăre verde în care încă nu s-a închegat bobul. Ele sunt zemoase, plesnesc frînte între degete, iar sucul lor e dulce şi cu gust neaoş de clorofilă.

Şi bine spălate le pui să fiarbă în vin alb sec, cu un strop de coniac şi o jumătate de lămâie tăiată rondele.

Lichid să fie doar cât să le acopere şi să nu fiarbă cu clocot ci doar aburit, cam un sfert de ceas.

Apoi le bagi în blender, adaugi bulbul alb de la o ceapă verde, câteva fire de mărar şi un gălbenuş de ou.

Îţi iese o cremă frumoasă la culoare ca pajiştea terenului de golf şi cu aromă de vin şi de lămâie.

Poţi să o mănânci aşa, stropită pe deasupra cu unt topit şi alăturându-i crutoane prăjite fierbinţi, dar eu prefer să o îndoiesc cu lapte clocotit şi o beau aşa fierbinte, la botul calului, fară lingură şi bucurându-mă că îmi lasă cana cea mare, mustăţi verzi de cotoi.

Şi e proaspătă şi are vitamină şi refreş, uit că mai bine mi-era poftă de o friptură şi de un codru de pâine proaspătă, mă îmbuib şi răsuflu pe nări, aburi de sănătate.

Iar Nemţoaica îmi ascunde prin pod cizmele şi pelerina ca să nu mai pot hălădui prin grădină.

Dar las că le găsesc eu, că la din astea nu e prea pricepută.

Ca orice Evă...