Raţă la cuptor cu vin,vin, vin

Începe săptămâna asta atât de greu pentru mine, că parcă aş sări peste ea. Ne mutăm, şi Nemţoaica a început să adune în cutii, cutiuţe şi cutioare, bruma noastră de agoniseală. Din care mai mult de trei sfert e reprezentată de scule, sculişoare şi mai ales sculoaie de bucătărie.

Plecăm de la casă la bloc, ufff! parcă mă duc la închisoare, dar cu bugetul ăsta de criză veşnică nu ne mai permitem decât o chichineaţă la etajul doi. Gata cu grădina, gata cu legumele, trebuie urgent să îmi caut un loc unde să mă cultiv fiindcă nu pot trăi dacă n-am buruienile mele de pus în oale şi tigăi...

Întreup postarea pentru că m-a sunat un prieten şi iată că o reiau plin de fericire, măi frate parcă se uită Dumnezeu pe Internet şi citeşte amărăciunile oamenilor. Am fost şi am văzut o casă, micuţă ca o bombonieră, gingaşă deşi e oarecum dărăpănată. Nu are baie, dar există apă, canal, chiar şi gaz metan. Pot în două săptămâni să am confortul minim, cu ceva cheltuială şi puţin chin, e nevoie de zugrăveli şi vopsitorie, dar mai presus e nevoie de internet şi cablu tv. Fără astea nu mai poţi exista. Glumeam deşi este adevărat.

Dar mai presus de toate, am o grădinuţă, nu mare 100 de metri pătraţi, cu un pământ negru şi gras, există un atelier pentru lăcătuşerie şi tinichigerie, multe anexe gospodăreşti unde pot să îmi pun cazanele, ceaunele şi ceaunelele, pot creşte păsări de curte şi chiar un porc.

Şi mai ceva, există o prispă de piatră pe care am să o acoper cu stuf şi va deveni un loc de filmare excelent. De fapt peste tot am să pun lemn natur, stuf, papură şi şovar.

Vedeţi? Tot răul spre bine.

Acum hai să gătim că mi-e foame.

Şi vouă ?

Să-i dăm drumul:

Se ia...

...dar mă opresc din nou, pe ecranul televizorului discursuri mitraliate în Parlament. Ponta, Crin, Boc... etc. În paralel imagini ale manifestaţiilor din piaţă.

Şi într-o dată mă străfulgeră un adevăr pe care până acum l-am ignorat.

Supărările, necazurile şi nefericirile mele sunt doar o picătură într-un ocean. Poporul român suferă în aproape totalitatea sa, România e o bucătărie fără foc, fără oale, fără tigăi, fără bucate. Frigiderul ţării mele e gol şi stomacul României chiorăie.

Ce mai pot scrie despre mâncare...

Reţete de criză?

Reţete din viitor?

Reţete din trecutul care mai funcţiona?

Mă duc să fac o pauză mai lungă în aer curat şi apoi, ca să nu vă dezamăgesc, ca să nu mă din nou dezamăgesc, voi găti.

Voi găti...

Voi găti...

Voi găti...

...ignor tot, am scos tot ce emite sunet şi imagine din priză, am dat drumu la cuptor, am scos raţa şi untul, niscaiva legume şi o sticlă de vin. Alb cu miros de busuioc, dulceag şi ruşinos în fiinţa lui.

Raţa e de fapt un piept durduliu cu pieliţa plină de puncte negre.

Îl mai trec o dată prin flacără preventiv, îl frec cu sare grunjoasă înmuiată cu vin, crestez pielea care devine puţin mai aspectuasă în romburi şi în tigăiţa de teflon încălzită cu ulei, îl pun să se frigă cu pielea în jos. Focul e iute, tigăiţa sfârâie, adaug unt , câteva boabe de piper şi stropesc cu vin.

Capac deasupra, focul moale, trei minute.

Şi fiindcă încă am amocuri inexplicabile, rad jumătate din sticla de vin.

Instantaneu orizontul mi se luminează.

Mă simt aproape ca o raţă în apă.

Nu în tigaie.

Pieptul s-a gătit pe jumătate, e vremea să-l scot de la osânda tigăii şi îl aşez pe o tăviţă în care de obicei îmi coc eu câte un mălai mic.

Mai pun vin, unt, două crenguţe firave de cimbru şi dau la cuptor. Două sute de grade, un sfert de oră.

Am timp să blanşez nilşte legume.

Doi morcovi, o bucată de brocolli, o felie de ţelină. Le arunc în apa care clocoteşte, le las acolo trei minute, apoi le mut într-un vas de faianţă cu apă rece scoasă din frigider. Alb, verde, portocaliu. Culori de drapel naţional, cred că Tanzania are aşa ceva.

Mai îmi bag botul o dată în sticlă şi...

Da, am băut-o pe toată.

Orizontul e acum incandescent, văd până în Tanzania !

Şi mă simt ca doi răţoi în apă. În apă de piscină !

Scot friptura din cuptor, e perfectă un sfert în sânge, treisfert gătită bine, s-a format pe lângă ea un sos oacheş cu aromă de vin. Sosul acesta mai vine diluat cu smântână şi turnat peste legume. Raţa lângă şi deaupra puţin caşcaval ras.

Dar n-am caşcaval, îl înlocuiesc cu pătrunjel verde.

Vedeţi ce minuni face vinul ăsta ?

Farfuria arată extra, dar porţia e pentru o persoană.

Acum trebuie să trec la un atac politic ca în parlament.

Adică pe o tavă de lemn aşez farfuria, lângă ea patru felii de pâine veche de două zile (asta e!), un pahar gol şi carafa de apă. o să duc tava Nemţoaicei care se uita la un serial bezmetic Bătrân şi ostenit, sau Tânăr şi căpiat sau cum naiba îi zice.

O să pun tava înaintea ei, o să o pup pe frunte şi apoi oftând o să-i urez poftă mare. Ea o să mă întrebe mirată dacă nu mănânc şi eu, eu o să spun cu jumătate de gură că numai atâta mi-a ieşit, iar ea o să dea mărinimoasă tava la o parte declarând că pot să mănânc eu, ea se mulţumeşte cu nişte brânză, măsline şi pită. Şi o felie de jambon. Şi o felie de costiţă. Şi o felie de ce mai găseşte.

Iar eu o să refuz la încput formal, după aceea o să iau tava şi o să înfulec....

... ba pe naiba.

Nemţoaica nu ştie politică, a luat răţoiul şi s-a apucat de el !

Aşa că mă duc să cotrobăi după măsline, după brânză,după şonc, după costiţă...

Nu mi-a ieşit, nu am ştiinţă de politruc !