Mălai închegat

NU există ochi care să poată privi înăuntrul sufletului şi nici ureche să audă zbaterea conştiinţei.Vorbe filozoficeşti încărcate de adevăruri.Dar nu tot prin şcolile prin care am umblat am învăţat că percepţia e relativă şi deformată de varii factori?O să vă întrebaţi dacă nu cumva a înebunit Uica Mihai.Nu fă fie teama, sunt întreg şi la locul meu numai că am şi eu ca orişicare fiinţă vie frământări şi frământături existenţiale (am vrut să spun exsistenţialiceşti).Mi-e tot mai greu să despart binele de rău, lumina de întuneric, adevărul de minciună. Am norocul scrisului care mă eliberează.

Iată câteva versuleţe:

Îmi place să mă pierd

Printre silabe

Să mă prăbuşesc în

Groapa cuvintelor

Să alerg prin

Labirintul frazelor

Am în urma mea

Lupi

Cu cerul gurii flămând

Dar nu mă pot sfâşia

Pentru ei sunt imaterial

Trăiesc precum o dâră de litere

În univers.

Şi dacă s-a încheiat momentul liric hai să trecem şugubeţi la bucăriceasca îndeletnicire.

Ştiţi voi ce este mălaiul închegat?

O prăjitură păurească, încărcată de semnificaţie pentru bănăţean. Un dulce ieftin şi uşor de compus, pe care buna mea, mi-l frământa în copilărie. Ne băteam pe el şi doamne, oricât de mult ar fi fost, nu ni se ajungea niciodată.

Şi să vă dau reţeta asta moştenită şi vouă, ca să îl încercaţi. Nu e de post, dar Domnul vă iartă păcatele dacă după fiecare îmbucătură vă faceţi cruce cu limba în cerul gurii. Iar la urmă de tot nu vă clătiţi cu beutură beţivă ci cu apă rece de izvor.

Iacă aşa:

Un kilogram de făină de mălai proaspăt cernută vine aşezată într-un găvan şi opărită cu un litru de lapte fiert şi îndulcit cu păstaie de vanilie şi miere.

Amestecă vârtos cu linguroiul de lemn ca să se umfle grăunţa de cucuruz şi să înflorească.

Lasă-l la răcit şi es timp, fă un colăţel dintr-un pahar de lapte, trei linguri de făină albă, o nucă de drojdie proaspătă (cam 70 de grame) şi un pahar cu vârf de miere. Dacă nu ai albine lucrătoare pe lângă casă poţi să pui zahăr dizolvat.

Dacă maiaua asta a crescut şi începe să facă zarvă în bliduţul ei, răstoarn-o peste mălaiul răcit, mai adaugă cam trei sute de grame de făină albă, şi ea cernută la rândul ei şi începe să frămânţi. Aluatul din covată să-l faci tu mai subţire decât cel de pâine ca să curgă oarecum şi îndoaie-l cu lapte, de data asta rece. Să amesteci în el, bucăţele de mieji de nucă pe care i-ai oropsit cu sucitorul pe planşetă şi stafide cu pieliţa aurie. Şi să ai pregătită o tavă, unsă cu unt şi pudrată cu făină albă ca să răstorni aluatul în ea. Îţi trebuie în cuptor mai întâi un foc moale, cam la o sută treizeci de grade şi nu mai mult, iar după o jumătate de ceas urcă-l la două sute de grade. Coptura ta trebuie să se umfle şi să prindă obraz rumen de boieroaică. Şi are ea neobrăzarea să facă pe coaja sa, crăpături cu zgrunţuri. Şi atunci este musai şi neapărat să îi faci o sulemeneală cam aşa:

Un gălbenuş de ou amestecat cu albuşul bătut spumă şi frecat cu zahăr pudră, două linguri de făină şi un păhăruţ de rom. Şi pune-l pe mălai ca un fond de ten de sulemeneală pe obrazul boieroaicei şi mai lasă tava în cuptor trei minute.

Cam atâta-i coptura asta, o laşi să se răcească şi o tai în bucăţoaie cât o palmă de copil şi mai poţi să pui deasupra firicele de dulceaţă cu sâmbure, fie cireaşă fie vişină . Şi nu uita, fă-ţi cruce cu limba în cerul gurii…