9.13.2011

Cupa Polus partea unu

Ştiţi că am fost la Cluj, la Campionatul de Gătit în Aer Liber, etapa POLUS CENTER, adică mai pe înţelesul tuturor, cupa Transilvaniei. N-o să vă povestesc cum că am luat 3 medalii de aur la clasa amatori (meniu alternativ, ceaun şi creaţie) şi nici medalia de bronz din partea Somelierilor. Şi nici că am învârtit şi eu de două ori în tava uriaşă unde s-au copt peste 1.500 de porţii de Stifado şi pentru ata am primit o medlie de onoare. Dar o să vă povestesc despre cum a rămas Nemţoaica mea cu gura căscată când a văzut Turda şi împrejurimile ei, dar mai ales când ajunşi în vârful deului de la Feleac, i s-a tăiat respiraţia şi a oftat: "cred că asta-i o pictură de pe internet". Mai mare compliment de la nemţoaica nu se poate şi atunci am ştiut că nu am venit la Cluj. După aceea n-o să vă povestesc cum ne-am rătăcit prin Napoca şi am scos capul pe geam de cinsprezece ori cel puţin şi am urlat diaperat POLUS, POLUS şi tot de atâta ori au venit nişte ardeleni cumsecade (Doamne ţucă-i) şi ne-au arătat că ce şi cum. Dar tot nu ajungeam la locul faptei dacă un băiat plin de vână, călare pe o bicicletă ci cinşpe pinioane, nu ne-ar fi propus "vă duc eu până la Polus Center dar numa dacă suntieţi în stare să vă ţînieţ după minie". Şi recunosc că de-abia ne-am ţinut fiindcă a călărit băiatu pe pinioanele acelea cu aşa şfung, că dacă îl citea poliţia cu radaru, precis îi luau carnetu de bicilist, ori măcar îi mai tăiau nişte pinioane de la biciclu. Şi dacă a dat Domnul şi o mână de clujeni inimoşi (le mulţumesc pe calea aceasta că au fost aşa cum trebuie să fie ardelenii) să ajungem la Polus Center, prima dată ne-am dezbarcat din Fordul meu moşneag şi după aia ne-am ţucat cu un milion de prieteni bucătari , presari şi mai ştiu eu ce, cu care ne cunoaştem de la etapa trecută de la Tmişoara, şi parcă de o viaţă întreagă. La început a fost rău, că Forţele de Ordine de la pază nu ne-au lăsat s intrăm înăuntru fiindcă nu aveam ecusoane la gât şi nici nu eram trecuţi la ei în palmares. Dar a venit la noi şefu lor un om înalt cât Feleacu, plin de zâmbet şi de suflet şi când m-a văzut a zis "e în regulă că ăsta-i Uica Mihai". Şi ăilalţi s-au dat frumuşel la o part şi ne-au deschis poarta crezând că sunt cel puţin văr primar cu Boc. Ştiţi de cine spun, Boc măcelaru care taietot, taietot. Dar restul mâine, că acum mi se închide internetul de oboseală şi îmi tremură degetele pe tastatură.

Niciun comentariu: