Mic dejun si etc

Am citit o postare de la Adi Hădean, la a cărui site mă duc des de tot şi mi-am făcut cruce la postarea cu pricina unde îşi prezenta micul dejun. Un ou făcut ochi pe o farfurie, cu u bruschetă lângă, pe înşirată o jumătăţică de roşie şi nişte frunze de busuioc. Ditamai omul şi se ţine cu frugalităţi de astea. Dragă Adi, revino-ţi şi nu te mai juca de-a regimul, fruştiucul trebuie să fie unul sănătos, temelie pentru o zi întreagă.
Ia să vezi tu ce haleşte Uica la prima oră, cu ochii cârpiţi încă:
La ceasurile opt bat patru ouă într-un castron cu patru linguri de smântână rece din frigider, o lingură de ulei de porumb, sare, piper şi boia. Mai adaug niţel lapte dacă a fost noaptea grea şi m-au mâncat ţînţarii şi trântesc maiaua asta în tuciul încins cu unt. Într-un minut le căpiez cu lingura de lemn să se facă jumere aurii şi le pun în blid. Lângă am deja un polonic de salată de vinete frecate doar cu gălbenuşuri de ou, ulei sare piper şi mult pătrunjel verde. Fără ceapă, fără usturoi, fără muştar. Tot acolo trebuie să fie două felii de costiţă friptă la tigaie lejer ca să nu cronţăne în dinţi ci să fie plină de must. Şi un batalion de roşii tăiate pe altă farfurie, presărate cu sare, piper şi busuioc proaspăt. Lângă o jumătate de litru de lapte rece, pe care îl beau în loc de apă. Iar pita e pita mea normală, adică neagră coaptă de Nemţoaica şi pe care în unele zile o ung cu untură, dacă ştiu că am de muncit cu mâinile, ori la săpat grădina, ori la cărat căldările de papricaş prin târguri. Şi acesta e micul dejun şi nimic nu mai pun în gura mea până la ora zece când mă opresc să iau o gustare. De obicei nişte pişcoturi ori biscuiţi sfărâmicioşi pe care îi mănânc cu îngheţată de pepene ori vanilie peste care torn sos de vişine ori zmeură. Nu zăbovesc prea mult la gustare, dacă dau gata o caserolă de un litru mă ţine la burtă până la ora douăsprezece când mă aşez la masă ca tot omul. Încep cu un castron de trei litri de supă de legume în care pun să fiarbă şi o jumătate de pui de ţară cu osul tânăr şi nepăcătuit. Trebuie neapărat zeama asta să aibă în ea găluşte mari cât pumnul, ori mai bine tăiţei laţi din aceea de le spun italienii Tagliatele. La felul doi mă mulţumesc doar cu două trei ciozvârte de purcel fripte la jeratic iar lângă ele ca să nu mă devitaminizez, legume sotate în untură de gâscă. Acum e vremea fasolelii verzi şi a vinetelor. Şi bineînţeles piure de cartofi cam dintr-un kilogram şi ceva. Salată din belşug, roşii castraveţi, ardei, mai ales ardei copţi pe grătar şi tăvăliţi prin mujdei de usturoi stins cu oţet de mere şi ulei nerafinat. Desert nu iau, fiindcă îngraşă, dar beau un litru de iaurt cu fructe şi un litru de oranjadă proaspătă. Şi mă duc de mai lucru ceva până la patru când mă cheamă nemţoaica să o ajut să scoată pâinea din cuptor, fiindcă ea coace în fiecare zi şi atunci mănânc aşa la gura cuptorului o pită întraegă cu cârnaţ din untură, o bucată de ceva afumat şi nişte brânză de vacă pe care mi-o afum singur fiindcă am furat tehnologia de la un prieten de la Lăpuş. Şi până la ora şapte nu mai pun nimic pe limbă ca să nu îmi stric pofta de mâncare. Cina începe cu nişte macrouri marinate de mine, ori tot cu ceva peşte afumat, şproturi din acelea ori chitici moldoveneşti şi beau lângă ele o răchie mică de Feneş. Nu multă, un sfert de litru şi rar de tot mai doi deţi peste. Nemţoaica are o afinată ameţită de a ei şi ciocnim şi ne mai vorbim despre ce a fost peste zi. Şi apoi vine peştele. Un crap baban, ori trei patru macrouri lungi de un cot, gătite la cuptor ori la grătar cu cartofi natur lângă şi sos Zarzuela drept însoţitor. Apoi un pui gătit de nemţoaica în spuză pe care îl împărţim frăţeşte, ea aripile şi eu restul, şi lângă ele orez ori cartofi la tigăiţă şi iarăşi salată. Acum seara, ne permitem şi câte un desert fiindcă noaptea dăm cele mai multe calorii jos, fiindcă alergăm până dau zorii după ţânţari să îi mierlim, dar niciodată n-am reuşit să trecem de 10 la sută rata mortalităţii. De obicei face nemţoaica tava cea mare cu plăcintă de mere şi rezervă una cu brânză, iar toamna mai avem supliment şi din cea cu dovleac, despre care eu nu mă omor. Şi plăcinta cere vin, aşa că am eu un butoi cu zaibăr oltenesc de la mama lui şi împart cu nemţoaica iar frăţeşte doi litri. Ea bea un deţ şi eu mă sacrific pentru restul. Şi apoi plecăm la culcare dar eu îmi iau întodeauna la capul patului o tăviţă cu vre-o zece sandvişuri simple doar pâinică proaspătă, unt, afumături şi castraveţi muraţi. Şi jumătatea de lapte rece pe care îl beau după miezul nopţii.
Şi dimineaţa , cu ochii cârpiţi o iau de la început.
Aşa că să mă lase pe mine Adi Hădean cu micul lui dejun liliputan că n-o să-l cred nici în ruptul capului.

(Dacă n-aţi înţeles, textul de sus a fost doar o glumă, din păcate Uica Mihai ţine de un an şi jumătate un regim sever şi se mai bucură de mâncăruri doar în scris. Subiectul mi-a fost inspirat de un om drag mie, scriitorul Vlad Muşatesc mai cunoscut drept Conan Doi, un prozator briliant şi mâncău fără pereche, precum şi de reţetele magnifice ale lui Adi de care mi+e drag ca de un frate ma mic.