1.26.2011

Mâncarea itelienească din vis

Nici nu ştii ce corabie fermecată cu pânze fulgerătoare este visul, care te ia şi te duce unde nici cu gândul nu gândeşti. Aseară m-am plimbat cu Wikipedia prin Italia ca să îmi mai aduc aminte de pe unde am umblat eu prima oară în viaţa mea cu gura căscată. Mai ales pe urmele unor pictori despre care ştiam şi nu ştiam. Şi m-am oprit şi am stat la Livorno aproape o lună, acesta fiind oraşul de baştină al lui Modigliani, care întodeauna m-a fascinat cu penelul şi dalta. Şi în Livorno făceam baie în fiecare dimineaţă în marea Tireniană, apoi mă duceam să lucrez la negru pe şantierul unor pietrari unde sarcina mea era să ambalez blocuri de piatră de porfir grele de cincizeci de kile, într-o carapace de scândură de pin, fiindcă pietrele acelea erau trebuinioase şi comandate din America pentru construcţii simandicoase şi plecau cu vaporul să se facă palate.
Şi când am închis ochii de somn astă-noapte, visul m-a luat pe moment şi m-a dus la Livorno cu vreo două sute de ani în urmă. Se făcea că eram un morar bogat, stăpânind şapte mori cu roată de piatră pentru strivit măslinele şi produceam atâta ulei că puteam umple o Mare Tireniană, lângă cea în care mă scăldam eu. Şi eram faimos şi bogat ca un Cressus, iar din uleiul meu cumpăra până şi Vaticanul şi curtea regală a Franţei. Se făcea acolo în vis că nevasta mea Isabella îmi născuse un fecior pe care l-am botezat Tomasso şi de bucuria sufletului meu, ca să se împărtăşească tot oraşul, m-am hotărât că să îi dăruiesc drept semn o catedrală. Şi ca să meargă treaba repede şi la prima slujbă care se va ţine să îmi botez pruncul, am cumpărat de la florarii din Pistoia catedrala lor din mijlocul oraşului, am pus o armată de meşteri să o desfacă piatră cu piatră şi am mutat-o la Livorno. Şi eu cică privegheam toate lucrările de strămutare şi eram atât de priceput şi ştiam atâtea amânunte tehnice că m-am speriat de mine însu-mi şi era aproape să mă trezesc din vis. Dar am dormit în continuare şi catedrala a fost gata în şase săptămâni pentru botezul micului Tomasso care s-a petrecut cu fast iar slujba de la cristelniţă a fost ţinută de şapte cardinali. Iar eu eram aşa de fălos şi plin de mine că nu mai încăpeam în pene. Şi aşa m-am trezit aşa de uns cu fericire pe suflet, că am sărit direct la calculator pe blog să vă povestesc visul meu. Dar acum să vă spun şi partea cea mai frumoasă a visului că atunci când mi-a venit nevasta cu pruncul acasă, m-am aşezat personal la plită şi i-am gătit iubitei mele mâncarea preferată, viţel rece cu ardei şi măsline, după o reţetă pe care nu mai ştiu dacă am învăţat-o în Italia sau pe loc, astă noapte în vis.
Mâncare de viţel cu ardei şi măsline

Prima dată să iei doi pumni de măsline din soiul acela mamut de culoare roz si să le faci o crestătură de-al lungul, în aşa fel încât să îţi ajungă lama cuţitului lângă sâmbur şi să se desfacă uşor carnea măslinei. Şi să speli măslinele în şapte rânduri de apă călduţă ca să iasă sarea şi amăreala din ele. Acum trebuie să pregăteşti o marinată în care pui două lămâi stoarse, mult mărar uscat scuturat de pe beţe şi vezi să ai acolo multă sămânţă pentru aromă puternică. Şi piper negru râşnit să mai pui şi doar câteva frunze de busuioc şi o cupă întreagă de ulei de măsline de prima clasă, din acela ca la Vatican. Şi bate sosul ăsta bine cu telul până se preface într-o spumă uşoară apoi pune măslinele acolo să se marineze.
Acum vinde rândul ardeilor Kapia. Adrei roşu, cam zece bucăţi pe care îi tai pe lung în două şi îi cureţi de cotor şi seminţe. Şi trebuie să semene ei cu nişte limbi de diavol chinuit. Iar aceste felii de ardei le frigi într-o cratiţă cât mai largă ca să aibe suprafaţă mare de evaporare, cu ulei de măsline din belşug. Şi când s-au fript ca să fie şi moi şi crocanţi în acelaşi timp, iar roşul lor devine un purpuriu stins, îi scoţi şi îi laşi la odihnă pe un platou de faianţă răcit în frigider. Asta va face ardeii să îşi schimbe culoarea la loc ba chiar vor prinde o patină de strălucire antică. Şi în uleiul din cratiţă vin la rând acum felii de pulpă de viţel, (cam un kilogram) bine bătute cu ciocanul ca pentru şniţele, sărate şi pipărate ba chiar date şi cu un praf de oregano. Şi luaţi aminte viţelul cu cât îl frigi mai mult cu atât carnea sa se întăreşte. Aşa că fii cu băgare de seamă şi fă o friptură bună, moale şi cu saft, că această carne va lua din ulei şi aroma ardeiului cu ea.
Scoate din nou carnea la răcit lângă ardei şi pune să se frigă acum măslinele şi mereu să le învârţi cu lingura de lemn. Ele vor aduce în plus în acel ulei aroma de la marinata lor. Şi le pui şi pe ele lângă carne şi ardei. Acum vine la rând ultima friptură şi anume zece roşii tăiate felii groase de jumătate de deget. Şi caută roşii mari cât pumnul, ca să simţi ce mănânci. Iar feliile astea le pudrezi cu sare, piper, oregano, le dai prin făină albă ca pentru escalop şi le frigi în uleiul acela din cratiţă ca să prindă o cămaşă aurie. Şi în crusta lor vei găsi dacă le încerci şi aroma viţelului şi pe cea a ardeiului cu care sunt verişoare dar mai ales a măslinei cu aciditatea de la lămâie. Şi acum opreşte focul şi lasă toate să se răcească.
Apoi iei o pâine neagră şi o tai felii de un deget de groase. Iar feliile le înghesui una lângă alta încercând să nu rămână spaţii între ele, pe un platou larg şi dacă ai avea unul de lemn ar fi şi mai bine. Şi stropeşte feliile cu uleiul care ţi-a rămas de la fript, mai pudrează-le cu un amestec pe care să îl faci într.un căuş din sare, piper, oregano, busuioc uscat şi coajă rasă de lămâie. Şi amestecul acesta se numeşte sale nera, adică sare neagră fiindcă împrumută culoarea de la piper şi oregano. Acuma pui peste pâine un rând de felii de ardei, mai dai cu sale nera, apoi un rând de felii de viţel, sale nera, un rând de felii de roşii, sale nera, măsline, sale nera, iar la urmă încheie cu ardei şi fireşte sare neagră. Şi mai stropeşte totul încă o dată cu uleiul din cratiţă şi pune mâncarea la rece măcar uun ceas. Şi rece, viţelul combinat cu cele fripte e a tât de bun şi un ulei dulce şi înfăinat îţi curge pe bărbie când mănânci şi simţi Italia în toată fiinţa ta.Şi te faci catedrală din piatră de porfir.

Un comentariu:

Nicole spunea...

Pai eu o sa fac asa: ciesc povestea ta inainte de culcare si sper sa visez si eu ca mananc asa bunatate....si daca nu imi iese din prima seara, mai incerc....ca asa vis frumos si mancare gustoasa vreau si eu