12.14.2010

Puiul rasol

Când eram mic de nu treceam de marginea mesei şi mă întreba cineva ce vreau să mă fac când o să fiu mare, eu nu răspundeam ca ceilalţi copii că vreau să fiu aviator, mecanic de locomotivă sau musafir. Eu răspundeam senin dar foarte serios că nu vreau să fiu niciodată mare, că vreau să rămân mic, până oi fi bătrân.
Că ce folos să creşti, dacă trebuie să te scoli în fiecare dimineaţă la şase, să iei straiţa cu pachetul de mâncare şi să pleci la lucru, unde toată ziua să te chinui ca să faci bani cu ciocanul. Şi pe deasupra când ţi-i toarnă pe toţi în salariu, vine muierea şi ţi-i ia cu tot cu plic.
Aşa dacă eşti mic, dormi până după opt, când te scoli găseşti şolul cu lapte aburind pe masă şi găigană proaspătă cu pită boamfă, iar la prânz nu mănânci mâncare rece din straiţă ci bunătăţuri de-abia luate de pe plită. Bunăoară pe mine Taica Pătru mă trata ca pe un domn numai cu zemuri dese închegate cu carne grasă, cu tocane şi papricaşuri pentru care îşi dădeau prtul popii ogrăzi întregi de găini neoutuare, că alea intrau supt cuţit ca nişte nemernice nerecunoscătoare ce erau.
Mâncarea la pachet a tatei era de obicei o chrişcă lată de slănină, un boţ de brânză şi lângă ele fie o ceapă pe care o omora cu pumnul, fie castraveţi sau gogonele de la butoi. Lunea se mai arănea şi el, că rămâneau în tava de Duminecă, resturi de friptură, pe care mama i le punea în ziar ca să nu se piardă nimic. Ba un picior de pui de pe care rosesem eu jumătate din carne, ba o aripă pe care nu o puteam suferi că avea zgârciuri sau altă parte a păsării.
Că eram eu un mâncător de pui ceva de speriat.
Iar felul meu preferat era puiul rasol cu hrean pe care îl ţineam ca pe cel mai bun prieten al meu.
Pentru asta se băga puiul întreg într-o oală adâncă plină ochi cu apă. Şi ca să nu fugă puiul afară, se înţepenea cu o grămadă de legume băţoşe lângă el: morcov, pătrunjel, păstârnac, ţelină, gulie, ardei şi mult piper boabe. Şi fierbea acolo puiul pe îndelete până se făcea carnea lui moale ca plapuma viselor mele de copil. Iar în zeama lui, punea Taica găluşte de gris şi o mai dregea cu dafin şi piper râşnit, legumele luau formă de cubuleţe şi amestecate cu maioneză se încropea ca un fel de salată rusească, iar puiul apărea crăcănat pe o farfurie de tablă în mijlocul mesei. Şi eu prima dată îi rupeam pieptul cu pielea lui moale şi gelatinoasă şi muiam bucăţi de carne într-o saramură încropită din supă fierbinte cu multă sare şi hrean ras din belşug şi mâncam din pumn chelfăind de mi se umplea bărbia de o untură galbenă.
Şi miroseam a usturoi ca un birjar din vremurile vechi şi nu mă lăsam până nu rămânea puiul cu osul cobiei gol şi lucios ca secera lunii în cruce de noapte. Iar de salata aia nici nu mă atingeam. În schimb dam iama în găluştele din supă de lăsam zeama goală şi fără rostul ei. Trebuia Taica să fiarbă alte găluşte care nu mai ieşeau aşa faine că pierise saţul lor.
Acum înţelegeţi de ce n-am vrut să cresc şi să rămân mic până oi fi bătrân?

5 comentarii:

Claudia-Maria spunea...

ce bine le zici Uico si eu pastrez cu drag amintiri placute din copilaria petrecuta in Banatul nostru drag!

Nicole spunea...

Nici nu stiu ce e mai bun: puiul sau povestea! Cat farmec in lumea asta vazuta cu ochii de copil! Nu am mancat niciodata rasol de pui cu hrean, dar am sa fac!

Sara & Miki spunea...

Si povestea si puiul sunt minunate. O seara frumoasa Uica Mihai.

Mihaela spunea...

Ce amintiri frumoase, as manca si eu niste saramura din aia cu hrean :)

cazare spunea...

buna povestea, bun si puiul...