12.18.2010

M;oş Crăciun şi Moş Gerilă

Iacă, nu ştiu de ce, iarna asta cu zăpadă şchioapă mă mută înapoi în copilărie, unde pare mai cald şi mai bine decât în nordul acestei bătrâneţi în care am început să urc pieptiş. Mă cuibăresc în amintirile despre care uitasem o vreme si e atât de cald şi de bine, că nu mai îmi vine decât cu greu, să mă întorc înapoi.
A fost o vreme în care Moş Crăciun a plecat de la noi osândit şi era să rămânem fără brad în ajun. Dar au avut grijă mai marii vremii şi l-au chemat din Siberia pe unul care îşi zicea Moş Gerilă şi se îmbrăca aidoma, cu straie roşii de caftan, numai că purta rubaşcă şi cizme cu tureacul înalt îmblănit cu vulpe argintie falsificată din vatelină. Şi Moşul ăsta ştia de la Moşil ăistalat tot aceleaşi întrebări cu da că ai fost cuminte şi dacă nu i-ai supărat pe părinţi aşa că am trecut peste toate şi a fost Crăciun ca şi-n alte dăţi. Mai ales că Moş Gerilă purta la mâna dreaptă inel cu cap de leu care semăna ca două picături de apă cu cel a lui Moş Crăciun. Şi cu inelul lui Taica .
Iar la miezul nopţii când am adormit în braţe cu o cutie de tablă plină ochi cu fondante de ciocolată, au venit pe furiş îngerii şi mi+au spus povestea lui Crăciun care a alungat-o pe Fecioara Maria din grajdiul lui ca să nască afară sub spuza de stele, dar baba lui, care era lacrimă de femeie, a întors-o pe fecioară pe furiş în grajdi şi acolo ea l-a născut pe Isus.
Iar dimineaţa m-am mutat în pat la Taica şi l-am tras de barbă, că dormea greu fiindcă băuse cu Moş Gerilă atâta răchie fiartă cât să le ajungă pe un an iar Taica mi-a cerut mahmur o cană de moare de varză din butoi ca să se dreagă, apoi mi-a fript o bucată mare de carne afumată în frisoare, cu ouă galbene cu bănuţ şi a mai pus pe masă o jumătate de pepene murat şi nişte gogonele mici ca ouăle de porumbel.
Dar n-am putut să mănânc de spaimă, fiindcă la capul patului am văzut, tăvălite pe jos, rubaşca şi cizmele tivite ale lui Moş Gerilă.
Despre care nu ştiam nici o poveste şi îmi era aşa o frică de mare, că mi-au stat bucatele în gât.
De atunci, niciodată în dimineaţa Crăciunului nu am mai luat fruştiuc, ci am beut moare de varză.
Până după revoluţie, când s-a întors Moş Crăciun şi i-a tras o mamă de bătaie ca în filme lui Moş Gerilă şi la trimis în Siberia lui cu tot cu rubaşcă şi cizme tivite.

Un comentariu:

Fr0z3nasic3 spunea...

Ce ţi-e şi cu sărbătorile de iarnă. Ba e Moş Crăciun, ba e Moş Gerilă... ca în ringul K1. Numele se schimbă, însă portocalele rămân. Astea îmi plăceau cel mai mult pentru că în restul anului (în “epoca de aur”) nu se găseau. Dar cu moare de varză nu m-aş fi gândit să sărbătoresc. Ce să fac dacă nu m-au iniţiat părinţii în arta degustării pălincii...