Despre o astfel de zeamă chioară de legume, spunea mama mea (Dumnezeu să o odihnească) cum că e "liştăvă" şi coboară în genunchi făcând gleznele să se umfle. Chestii bătrâneşti adicăte- lea...
Şi pregătindu- mi Nemţoaica de nevastă- mea o oală de fietură "liştăvă" fără să mă prevină şi fără să mă întrebe dacă am gust de verzitură, m-am supărat în sinea mea, fiindcă dacă e trecut postul Sfintei Mării, mă aşteptam la ceva des şi uns de pus pe masa prânzului, mai ales că mi-au venit în vizită copii şi nepoţii.
Cum să le dau eu mâncare de regim, mai ales că seamănă pe mine, sunt mâncăi, pofticioşi şi rotunjiori?
Aşa că n-am spun un cuvinţel măcar, am pescuit din frigider un pui cu pielea galben de grasă, l-am uns cu mirodenii orientale şi ulei de măsline şi l-am chinuit î cuptor până a ieşit ca în fotografia asta făcută cu telefonul:
Iar tehnica servirii presupune ca o dată cu supiera anostă, să aduc la masă şi puiul, ca fiecare să îşi rupă cu mâna o bucată rumenă, să o mărunţească în farfurie iar peste carnea aromitoare să toarne cu polonicul supă fierbinte, mai presărând desaupra pătrunjel tocat fin şi mai stropind cu niţel sos de soia piperat.
Astfel "zeama liştăvă" se transformă într- o nobilă şi elegantă îmbucătură emancipată, iar Nemţoaica poa să se uite în cruciş cât vrea, că ei o să îi dau numai zeamă chioară şi carne ioc !!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu