Pizza pe repede înainte

Mi se pare monstruos să dau 28 de lei pe o Pizza Famiglia, adică o roată de aluat de cincizeci de centimetri, spoită îndoielnic cu suc de roşii amestecat cu ketchup presărată cu caşcaval vegetal hidrogenat, salamuri trase în folie de plastic, ciuperci din conservă şi ardei kapia crescuţi în seră.

E drept că dacă împarţi la patru guri flămânde, preţul nu mai pare aşa mare, ba chiar decent, însă în privinţa calităţii nu mai încape îndoială că lasă mult de dorit.

Aşa că mi-am suflecat mânecile, m-am băgat în priză şi am comis eu, din alimente socotite la 18 lei, două tăvi uriaşe de pizza ca la mama ei, fiindcă dacă nu aţi ştiut,  am lucrat lângă Genova la un han de ţară, ţinut de paezeni adevăraţi şi am învăţat să fac cocătura asta exact cum o fac ţăranii seara după o zi grea de muncă, fără farfastlîcuri de restaurant.

Şi vă pun reţeta la îndemână ca să vă convingeţi pe viu că iarna nu-i ca vara, nici turta mea ca pizza voastră.

Aluat:

Freci 50 de grame de drojdie cu 50 de grame de ulei şi jumătate de linguriţă de sare, până obţii o pastă cremoasă.

Încorporez drojdia într-un kilogram de făină, adaugi un ou şi treptat- treptat o jumătate de litru de apă călduţă, frământând aluatul, care la început trebuie să fie sfărâmicios apoi se leagă şi se transformă în cocă.

Frămânţi până aluatul nu se mai lipeşte de mână, îl acoperi cu un ştergar şi îl laşi o jumătate de ceas la dospit într-un loc călduţ. Eu îl aşez pe cea mai înaltă etajeră din bucătărie.

Sos:

Iei câteva roşii în bulion, le pasezi, le amesteci cu sare, piper, oregano şi usturoi pisat. Nu se fierbe sosul nici nu se îngroaşă cu diverse chestii. Ideal e să ai roşii crude, pe care să le dai pe răzătoarea cu găuri mari.

Blatul:

Iei o mingie de aluat de aproximativ 200 de grame pentru tava normală de 28 de cntimetri, ori pentru tava mare de 50 de cemtimetri, 400 de grame, pudrezi cu făină masa ori planşeta de întins, formezi foaia de aluat care nu trebuie să fie mai groasă de 1-1,5 centimetri şi o aşezi în tava care a fost unsă superficial cu ulei, apoi pudrată cu făină.

Ungi blatul cu un strat uniform de sos de roşii, razi deasupra o telemea de vacă, ori cel mai bine caş proaspăt iar mai departe te las pe tine să alegi. Poţi să pui feliuţe de mezel natural, cârnaţi de casă, jambon, un salam adevărat fără e-uri, nişte cuperci nu din conservă ci din lădiţa de la magazin, câţiva ardei bulgăreşti scoşi din borcanul cu oţet, un gogoşar, ori altceva din familia solano fructoaselor, mai pune câtva măsline dezosate, câteva boabe de porumb şi dă-i tava la cuptor la 250 de grade celsius timp de 25 de minute. Pizza trebuie să crească foart puţin, bânzeturile se vor topi iar legumele trebuie să rămână moi, nu crocante.

Taie pizza, împarte-o cu cei ai casei, mai aşezând lângă ea mujdei de usturoi făcut cu iaurt şi  o să vezi că turta asta e mai bună decât cea de la restaurant.

Bine, acum pe listele alea lungi care îţi smulg din buzunar o grămadă de bani, există zeci de sortimente de pizza inventate în scop comercial, dar esenţiale sunt trei lucruri:

Aluatul acesta cu drojdia frecată, sosul care să fie natural şi o brânză adevărată, indiferent de ce sort e, doar să fie de vacă, naturală şi fără hidrogenături dăunătoare.

Iar deasupra poţi să pui tot ce vrei: rondele de ceapă, peşte afumat, fâşiuţe de friptură din frigider, mezeluri, vegetale de toate formele, ciuperci, ciupercuţe, ciupercoaie şi alte cele.

Chiar şi nasturi, şaibe şi şuruburi !