11.24.2013

Viţel cu pastramă- duet

Meteorogical, mă aflu în contratimp cu televizoarele. S-a anunţat o duminică grea, cu vijulie, ploaie temperaturi scăzute, prologul gerului arctic promis de Guvern.
Dar iaca-na, eu mă plimb cu căţeii lui Biba prin Parcul de la Buziaş, doar în cămaşă. E soare, vânt călduţ printre arţari şi miroase a crud şi a mâncare gătită dinspre un restaurant cu fiţe şi bucătar maistru.
Aşa cîă îmi adun căţeii şi în pas alergător mă parchez direct în bucătărie să produc ceva asemănător olfactiv.
Mi- a rămas în nări mirosul de la restaurant, o glazură de friptură, un sos scăzut, damf de chimion, de ardei chilly şi de conopidă.
Am de astea în casă, am chiar şi o ciozvârtă de pastramă de berbecuţ de la mama lui aşa că o trimit pe nemţoaica la televizor Să o mintă pe ea meteorologii de serviciu, închid căţeii în sufragerie şi îi dau bătaie.
Ia-n ascultaţi aici:

Duet de pastramă şi viţel cu conopidă veloute şi sos chilly

Nu-i aşa că sună la TOP CHEF ori ca la marile concursuri gastronomice ?
- Tai felii de pastramă lungi de un deget, cu secţiunea de jumătate de centimetru. Seamănă cu nişte tăiţei de carne. Cam 200 de grame.
- Pun tăiţeii într-un vas de porţelan cu capac (o supieră) torn deasupra un sfert de litru de vin roşu sec clocotit şi las la răcit pe cimentul de pe verandă. În frigider nu mai e loc.
- Tai două felii  dintr-un muşchi de mânzat, groase de cinci centimetri şi grele cam de două sute de grame fiecare.
- Rumenesc carnea de viţel fără condimente în tigaie, în ulei amestecat cu unt, rotind-o pe toate părţile, până prinde o crustă castanie uniformă. Păstrez jiul din tigaie pentru sos.
- Aşez muchiuleţul pudrat cu sare şi piper într-un vas de ceramică italienesc, adaug câteva linguri din vinul în care stă pastrama, mai pun o linguriţă de capere, trei ardei iuţi tăiaţi rondele cu tot cu seminţe. dau la cuptor pentru 30 de minute la 170 de grade.
- Într-o oală cu supă de oase, pe care o ţin în sticlă în frigider, pun să fiarbă o jumătate de căpăţână de conopidă, trei cartofi albi, condimentez cu sare, piper boabe şi seminţe de ceapă neagră.
- Legumele stoarse de zeamă vin bătute cu blenderul împreună cu două gălbenuşuri de ou, câteva linguri de ulei de porumb, cinci linguri de smântână dulce, pănâ obţin o cremă lucioasă, de culoarea untului cu consistenţă de maioneză. La final amestec în ea fulgi de ardei iute roşu, ca să dau ceva culoare şi aromă de urcat pe pereţi.
- Între timp viţelul e făcut, pun bucăţile de carne într-un vas termic să stea calde la odihnit. Pe vasul de ceramică au rămas urme de ars, îl pun pe flacăra aragazului, adaug jiul din tigaie, mustul în care a sta pastrama, mai pun dafin, o linguriţă rasă de chimion şi sos de soia, fierb la foc moale să obţin un sos brun cât de cât consistent, îl strecor printr-un sib de bucătărie şi îl mai clocotesc o dată să facă bulbuci. La final mi-ar trebui un strop de coniac, dar nu m-ai am, l-am beut pre dânsul tot.
-Reaşez carnea în acest sos, adaug tăiţeii de pastramă şi încă puţin la cuptor.
- La final, pun în farfurie un morman de conopidă cu moţ, jumătate din carne, stropesc cu sos din belşug şi ...
Şi atât, mi-a peierit pofta, asta e ca la meteo una se anaunţă şi alta ...
Dar îi duc nemţoaicei blidul să guste ea să vedem dacă nu moare.


(după jumătate de ceas)
Ufff! n-a murit ...

2 comentarii:

DiaMar bucataria galbena spunea...

Eu mor de pofta doar citind reteta,dar cand mai vad si poza....
Toate cele bune!

Anonim spunea...

Ne place cum conservati legumele,am vazut la tvr ,si am dori si noi seminte de legume ,mai ales de vinete albe si seminte de florii dak aveti